Frica de pierdere a unui om drag mereu te împing spre gânduri înfricoşătoare , neâmpăcări cu realitatea , conflicte cu propria personalitate . De altfel , mi-am şi dat întrebarea , ce-aş face daca-ş fi pentru o ultimă dată , cu alesul vieţii mele .
Cred că i-aş săruta mîinile cu care a luptat crâncen pentru a-i fi alături , cu care ma ţinut devastator în stânga lui pentru a mă apăra de orice suflare necunoscută .
Aş trece lejer cu degetele drept o peniţă pe pieptul lui care îmi încălzea corpul meu firav în orice noapte ploioasă . M-aş fi agăţat de braţele lui ce mă păzeau de primejdia lumii , ochii răi şi vorbe dure .
Te-aş ruga să-ţi închizi ochii care mă priveau ca pe o copiliţă mică şi naivă , pentru ca la următoarea privire să mă vezi o personalitate formată .
Te-aş săruta la nesfârşit , pentru că niciodată nu m-am putut sătura de mirosul trupului tău ,buzelor dulcii şi simţul îndeplinirii când sunt alături de tine . M-aş fi rugat să te visez neâncetat , să îmi apari în chipul altor trecători pe traseele principale , să mă simt urmărită de privirea ta păgână , dar în acelaşi timp unică , iubibilă , adorată ,importantă .
Aş fi vrut să aud că ţi-am fost cea mai apropiată neprivind la faptul că deseori am fost aruncaţi la kilometri depărtare unul de altul , că valoarea mea nu a fost estimată în fapte săvârşite ci în timp , ore ,minue , secunde .
Aş vrea să ştiu că întîlnirea noastră nu a fost un simplu incident ci un cadou atât de valoros din partea universului .
Cred că frica ar fi cel mai groaznic coşmar a inimilor îndrăgostite ,doar ea poate ascunde în imaginaţia noastră monştri primejdioşi ce te lasă secată . lupta cărora adesea complică forma existenţei tale , iar cel mai simplu sfat ar fi să iubeşti , da da ...să iubeşti neîncetat, cu inimă deschisă. fărăgânduri, fără gelozie , indiferenţă , egoism şi laşitate.
Iubeşte până cînd eşti tinăr şi naiv .
Cred că i-aş săruta mîinile cu care a luptat crâncen pentru a-i fi alături , cu care ma ţinut devastator în stânga lui pentru a mă apăra de orice suflare necunoscută .
Aş trece lejer cu degetele drept o peniţă pe pieptul lui care îmi încălzea corpul meu firav în orice noapte ploioasă . M-aş fi agăţat de braţele lui ce mă păzeau de primejdia lumii , ochii răi şi vorbe dure .
Te-aş ruga să-ţi închizi ochii care mă priveau ca pe o copiliţă mică şi naivă , pentru ca la următoarea privire să mă vezi o personalitate formată .
Te-aş săruta la nesfârşit , pentru că niciodată nu m-am putut sătura de mirosul trupului tău ,buzelor dulcii şi simţul îndeplinirii când sunt alături de tine . M-aş fi rugat să te visez neâncetat , să îmi apari în chipul altor trecători pe traseele principale , să mă simt urmărită de privirea ta păgână , dar în acelaşi timp unică , iubibilă , adorată ,importantă .Aş fi vrut să aud că ţi-am fost cea mai apropiată neprivind la faptul că deseori am fost aruncaţi la kilometri depărtare unul de altul , că valoarea mea nu a fost estimată în fapte săvârşite ci în timp , ore ,minue , secunde .