Stricaţii

Unii oameni sunt stricaţi de la naştere , alţii însă devin mergînd pe  drumurile vieţii . 
Stricaţii nu au suflet , stricaţii nu au inimă , iar dacă-ţi privesc  în ochi , corpu-ţi sare în mii de bătăi frigorifice . Majoritatea persoanelor acestui grup ,au tendinţa de a se expune celorlalţi în cele mai excitante ipostaze precum ar fi :
ultimele brenduri expuse la vînzare , scandaluri provocate de incofortabilitatea sa , companii excesiv de bogate  , iar dacă îi deschizi uşile încrederii tale stricaţilor , fii gata să-ţi strînghi cioburile din urma acestora . 
Stricaţii adoră jocurile în care tu eşti naivul , stricaţii îţi şi fredonează muzica după care vei dansa , iar moartea ta , va fi un eşec uşor de înlocuit , aducînd un alt reprezentant din colecţia "şobolanilor laboratori ". 
Am fost şi eu o stricată , una frumoasă , sub a cărei  mască putrezea întrunchiparea adevărată .
Dar nu toţi se pot trezi din bezna aceasta deja pierdută în care  tu , nu mai eşti cineva , tu devii dependent de ceea ce porţi ,ceea ce faci, unde îţi petreci timpul , şi cu cine. Tu trebuie să-ţi reprezinţi clasa de stricaţi .

El-al meu , şi eu-al lui

M-am trezit de dimineaţă cu faţa în umerii lui goi  şi reci , iar pielea palidă se tîra prin colţurile corpului evidenţiînd corpul lui  osos şi colţuros . Dormea strîns , iar pleoapele ochilor se mişcau atît de repede , încît îmi veni în gînd că visează ceva oribil . Mi-a venit ideea să-l trezesc , dar eram sigură că părul meu decolorat şi transofmat din nou în blond la chinuit pînă la răsăritul soarelui . Desigur îmi putea da drumul din braţele sale masive , dar pesemne i-a fost mai mult pe plac să mă păzească şi noaptea sprijinită de pieptul lui ca de perete . Deşi era rece şi picături de transipaţie-i curgeau ca un ocean sărat, nici eu nu-l puteam lăsa singur pe aceiaşi pernă. Mă simţeam obligată să-i păzesc visurile , iar el obligat să mă păzească pe mine .
Păzindu-mă ,îmi dădea posibilitatea să-l păzesc şi eu . 
Aşa ridicată , acoperită doar cu o cămaşă de-al lui , iar degetele de la picioare reci ca vînturi antarctice , împrăştiate pe podea ca  pernuţele  unei pisici , îl priveam ...
Probabil prima dată m-am oprit să-l cicatrizez în memorie pentru foarte mult timp . El , al meu , şi eu ,al lui . Mii de ori pronunţam fraza aceasta , dar niciodată n-a sunat atît de dulce , şi în acelaşi moment atît de periculos decît în acea dimineaţă , prima dimineaţă în doi .

A fi om - arta sau un destin ?

Neevitabil ne este acordată această întrebare zi de zi , cine suntem , şi de unde am provenit  , iar orice încercare de a ne defini , suportă eşec , întrucît fiecare din noi are opinia sa porprie din urma căreia sunt localizate argumente .

 Eu însă ,prefer să cred că omul este o întrunchipare ai artei , evitînd micile nereuşite legate de comportament, fapte sau caracter . Argumentez această alegere prin faptul că însăşi arta este definită prin om , este o producere şi mijlocul de exprimare ale valorilor , emoţiilor , urei umane.
Putem oare evita omul cînd relevăm subiectul "artă"  , sau ignora începutul formaţiunii evoluţionare ale acesteia fără a constata faptele inevitabile precum ar fi : rudenia lor ?
  Înăbuşirea necontrolată a amintirilor , ingeniozitatea viitorului sau imaginile apocaliptice ne-au redat temerile şi însuşirile întrunchipate în aceste firave trupuri luptînd pentru stoparea ruinării interioare , dînd naştere dansului ,picturii , romanelor , teatrului , dar cel mai important spiritului fiecăruia dintre noi ce se hrăneşte cu fantasmele interioare îmbăgăţindu-ne pe zi ce trece şi aruncînd seceta din minţile noastre ce ucide precum nicotina celulele arhivale. Arta este precum o bibliotecă într-un abis , iar omul creatorul ei .

Iertare

Stau complet singură .Singură la balcon

Nemachiată , iar părul roşcat afundat într-o  beznă subtitrată după cîntecul lui Hollyood Undead-Levitate . A trecut un an de cînd am auzit acest cîntec , iar fiind mai sigură 10 luni şi 21 de zile .

 Adulmec mirosul de toamnă tîrzie şi observ cum copacii nu mai sunt îmbrăcaţi în straistele uşuratic bătînd spre verde , atunci însă era zăpadă , zăpadă peste tot. 

Îl ascultam cu durere, iar picăturile de pe pleoape , obraji erau cavalerul meu dintr-o poveste prea frumoasă pentru mine care mă încălzea cu dispreţ . Atunci încă speram totul să se reguleze . 

  Dar a trecut un an  sau 10 luni şi 21 de zile , şi nu s-a regulat . Undeva în inima mea sunt bucuroasă că s-a  terminat cu o durere levigabilă ,deoarece astăzi, peste 10 luni şi 21 de zile firul povestirii mele nu s-a încheiat pe o notă dulce . Acest fir încă mai parcurge alte inimi , alte dureri , bucurii şi suspine.

Fumul ţigării pătrunde aerul rece şi curat transformîndu-l într-o suspensie şi un chin ucigaş cu miligramele sale de nicotină . Flueră precum un înger întunecat deasupra etajului meu . Atunci mă uitam în jos şi mă întrebam ce se va întîmpla cu mine dacă sar , astăzi însă mă gîndesc cum să transform acest eşec din prezent într-o poveste ce poate se va sfîrşi cu bine , nu în ruinele amintirilor mele , cum cîndva a mai fost . 

Nu dispreţuiesc trecutul , îl iubesc . Trecutul e unica amintire ce-mi mai dă viaţă şi putere de a lupta spre ceva mult mai grav , un grav feeric . 

Am ajuns la filtru . Îmi spăl mîinile în chiuvetă , le spăl aşa de parcă aş fi murdară de singe străin , în speranţa că mă voi curăţa de ceea ce fac . Fug după iertare altora , al lui , ai ei , ai lor . 

Dar am ajuns la concluzia că iertarea lor nu mă va ajuta la nimic  . Pentru ce mie iertarea lor dacă eu nu m-am iertat pe mine însumi ? Către ce merg eu dacă nu mă pot primi astfel cum sunt eu ?

Un prieten ce mi-a fost atît de aproape şi acum mi-e departe din propria-mi vină mi-a zis :

tu nu te-ai schimbat , tu doar zici asta , tu fugi după schimbare ... De ce fugi după ea ? 

M-a durut , deoarece chiar speram să mă schimb , şi un alt  "el" şi-a înhibat atîta putere în mine pentru a mă schimba . Dar eu chiar o simt , simt acea schimbare mult dorită , dar nu m-am iertat , am continuat să mai fac rău altora . Să joc cu sentimentele ? Poate , dar nu intenţionat , şi el joacă , joacă cu acel foc , acea flacără cîndva de nestins , dar se paote stinge ...poate...

Am ajuns la marele meu eşec , sau neputinţă : nu mă pot ierta .

De ce mă întrebaţi ?

Fiindcă nu pot ...nu m-am iertat , iar atîta timp cît înjunghii cele ce au fost eu încă voi fi stopată de singura persoană ce mă urăşte :de mine .

Dimineaţă

S-a trezit de dimineaţă , cu o impresie de înecăciune în gît , şi ochii roşii de ştersături cu plapuma . 
A început a fredona un refren vag ţinut minte , cu mici gropiciuni între versuri . Pesemne eră încă îmbătată de somn . 
Light me up a cigarette .....

And I can think of a thousand reasons why...

I don't believe in ...








"Vreau să plec , vreau să fiu în Narnia , să deschid dulapul şi acolo :zăpadă ."
Mult prea multe dureri de cap, de suflet şi de corp . Şi , răni peste tot. Îşi aprinde ţigară şi o fumează la balcon . Fumul de parcă i-ar reda imaginea celor întîmplate ceva ore în urmă . Se sufocă  , dar continuă să tragă nicotina 
 pînă la sfîrşit ,ucigîndu-şi plămînii , dar recreindu-se de tot ce o  mai înconjoară .
Ea e oare ? 
Realitatea ?




Aşa , uite aşa ? 
Pe semne da .


Mii de întrebări şi răspunsuri neexistente . 


Ceva bate , strigă , rupe totul , pleacă , dute , fugi . 
"Fugi din nou în ascunzătoarea ta sufletească , unde nu te va mai frămînta nimic, ce , parca-r fi prima dată ? " 


M-abţin . făcînd un duel în interiorul meu , argumentînd orice decizie , dorinţă , analizez orice şasnă ,strigăt ,sunet .
La ce bun ? 


Are impresia de goliciune , de sufocare , şi cît nu ar bea apă , nu trece , mai i-a o ţigară , mai fumează , apoi încă una , şi iar , şi iar  , şi iar . 
De ce ar căuta un sfîrşit în ele ? 
Închide balconul , se îmbracă şi pleacă  , pleacă undeva . 

Singură

Mi-a revenit un obicei vechi , să-mi las dulcii ochi colorați să-mi scape șiroaie . Încerc să-mi alin degetele prin postări , în zadar , îmi revine aceeași ură , nedorință de nimic , durere fața de tot ce mă înconjoară , și înțeleg , din nou sunt singură . 
Simt aceeași  durere , și înțeleg că revine din nou . 
   ea ...aceeași...doar că din altă parte ..din dreapta , sau din stînga , nu țin minte , dar să o simți e una din cele mai strașnice nedorințe ale mele .
 Și ceva strigă dinăuntru fără speranță și lume seacă , ceva tare tare nedeslușit :
Împacăte cu gîndul , astfel va fi de multe ori .