Priviri...

Mii de priviri fioroase o adulmecau neîncetinit sub stropii purpurii de vară , ca pe o musculiţă neajutorată ce se sufocă în zorile zilei , iar cînd cineva-i acorda un chip prietenesc , în gînd îi derula neatins fraza că aici este ceva pus la cale .

Şuviţele umede şi bombate cu apă  , strop cu strop se agăţau de celelalte  în clara tăcere , formînd freza triunghiulară , coborînd în jos  evidenţiîndu-i forma feţei , ovală şi culoarea palidă a acesteia .

Toţi o ţinteau cu diferite gînduri  ..care de jale , amărăciune , alţii din contra , indignare şi primejdie  .

Părul  mătăsos  vîlvoi îi acoperea ochii spălăcioşi ce revărsa lacrimi aprinse care şuvoaie îi copleşeau obrajii arătoşi de vară .  Dorea să scape de identitatea sa falsă ce o copleşea  în fiecare zi mai tare şi mai tare  . Mergea cu paşi greoi , baltă peste baltă , astfel încît stropii de apă îşi luau zborul imaculat într-o nouă privire a zilei .... însă amărîte coborîndu-se  ....fără nici o SUFLARE  .

Vîntul amorţea orice picătură de sudoare ce circula masiv pe pielea palidă a fetei , iar el , ca un ghinion al vieţii sale  , se ascundea în viteza nopţii . 

-Apune...să începem ? 

 Glăsui cu o voce firavă , blonda a cărei păr era ca spicul de grîu  înviorat adesea cu floricele artificiale de cîmp . 

 Motocicletele pulsau una în alta , vorbe , strigăte ,urări!!! Totul  i se părea anormal  . Cămaşa albă i se slei de corp evidenţiîndu-i formele magice .

  Startul era răsunător , iar motocicletele ,ca caii de cîmp , neatinşi de vremuri , porni la goană după trofeul principal . Sloiuri de gheaţă îi acopereau bărbia ,dar era întratît de convins că va nimeri ţinta încît se programa de a o captura şi a învinge aceste jocuri animăleşti . 

  Şi totul pentru ea ....fugea ameţitor prin toate hopurile trasei doar pentr ai vedea din nou zîmbetul aruncat tuturor învinşilor . 

„Rocia albă catifelată îmi zburdă jucăuş cuprinzîndu-mi tot   „eul” meu şi făcîndu-mă imaculată ca hîrtia unui scriitor , ce-şi alină capodopera în braţele sale ingenioase  .

  Colierul nu mai lucea şi nu producea un efect şocant cum se prezentă la începutul balului . Sclipirea sa ,  a dispărut o dată cu zîmbetul meu de pe faţa albă ca laptele . Mi-am prins părul zburdalnic  , ars de arşiţele zilelor fierbinţi din vara anului 2080 .  Rujul roşu s-a evaporat ca apa din paharul de cristal nu departe de mine . Clocotesc a naibii nervii , şi nu-mi găsesc un loc al meu . Mi se întunecă în ochi şi orice nu aş rosti nu va fi auzit de nimeni , deoarece doar eu sunt acea care respiră aerul adevărat , doar eu sunt acea care agale merge pe picioarele reale  , doar eu sunt acea ....ce urmăreşte cu privirea fără nici  o falsificare . „

Fluture 

Mă înfîşoară ca o manta invizibilă , cuceritoare de un spectru aprins de culori sufocante şi trezitoare la marea viaţă . Mă are de o fiinţă inumană mai presus ca oricine  . Mă apără ,dar în acelaşi timp mă închide de la lumina soarelui .  Strigăte , chinuri - dar în aceiaşi clipă dragoste şi pasiune . 
 Mă adulmecă toată ca o floare arzătoare de primăvară acoperită de stropi de rouă abia apărută   , iar licăritul de soare  le ia din îmbrăţişarea mea  firavă de un ghiocel de iarnă aproape ieşit la suprafată din troienele reci şi amorţite .
  Nu îmi dau seama cine e el , cine-s eu , îşi ia zborul cînd eu mă ridic ,se coboară cînd eu cad ...
 Ca un fluture apare , ca o umbră dispare ...

S-a culcat în amorţeala zilei pentru a număra stele zglobii din visul său magic , şi-a închis ochii sub melodia lui Adele-Lovesong ...Bătrînul spiriduş , i-a turnat o picătură din succesul său pentru a-i da noi speranţe şi clarităţi în zilele viitoare . 
Abia aşteaptă ca ziua să i-a sfîrşit şi iar să-şi nimicească greutăţile printr-un vis pustiu , dar pentru ea , sens al vieţii. Se ascunde ca o pisică , pisică blîndă şi neajutorată în  darurile bătrînului Spiriduş , glumeţ ...

 Timpul trecea , ea tot dorea să viseze , să se cufunde în viaţa liniştită a nopţilor purpurii ca pînza de păianjen şi să-şi croiască şi ea drumuleţe peste drumuleţe  ,albe  şi jucăuşe . .
Dar Spiriduşul , nu mai era încîntat ca înainte , dăruirea succesului şi bunelor vise îl obosea prea tare  .. fetiţa nu mai avea parte de nopţi blînde şi zile clare . . . 
Era ca un drog  , pe care ea , nu-l putea opri . . . Vegherea Spiriduşului nu încetase , o tot încuraja în zile grele şi momente dificile . . . Nu era nevoie de vise  . . . Avea nevoie de el ....  
   EL...