Resentiment

Plîng copaci de tei , precum ochi de cer

Fug tulpiniţe de salcîmi ,zdrenţuros şuviţe despicate

Arunc fulgi de sînge pe parbrizul mişcător

Mă apucă friguri de dureri şi dezamăgiri

Îmi aşază un pulover pe spate

Marunc în urma lui şi admir de jos stele

Dar mă strigă dureri şi julituri din spate

Mă înăduş într-un parfum de ţigări ieftine

Ceşti de ceai şi trupuri transpirate

Riscul de a-mi pierde identitatea e mult mai aproape

Iar presupunerile dispar , ca niște boluri de gheață

Într-un ocean fără fund

Îmi citește

Și ca el , nimeni nu mai citește .

El vorbește ,

Și ca el nimeni nu mai vorbește .

Ascultă...

Dar nu recepționează

Mi-aruncă priviri torturătoare

Și se ferește de resentimente .

Mă dorește...

Oare mă dorește ? 

Autoportret
Ca o pană de foc 
Îmi străbate cuticula din ceara de culoarea cerului
Părul smaraldiu , înfoiat pe un fon roşcat aruncă riscuri de îndoieli 
Oricine ar fi , preferînd să rămînă nişte ghiveci ascunşi în tumorile negre
Ale nopţii


O faţă ascuţită la sfîrşit 
Cu colţuri triunghiulare încetinite la încheietură 
Înălţată şi puternică  precum un copac elastic 
Uşor coborîndu-şi crengile în bezna neştiută 


Cicatrizată pe faţă cu  mici picături colore 
Simţindu-mă mult mai specială
Poate şi mai folositoare

Dungi de aramă  se revarsă pe şira spinării 
De diferite dimensiuni
Iar crucifixum îmi apără bătăile inimimii 
Revărsate într-un şir de cascade

Înlocuitorii

Stau ca un cadavru aruncată pe o piatră masivă din mijlocul satului .
Sunt înconjurată de un cîrd de-a oameni pe care-i văd aproximativ a treia oară , excepție fac doi , trei din ei .
 Nu-mi stîrnesc marele interes de aceea sunt foarte relaxată fără nici o bătaie de cap , la fel și ei..s-au lăsat de mine , ca fiind a doua zi după rugul cel mare de la Paște , iar prima încercare de a intra în lista  mea de prieteni a eșuat , nu au dat mari speranțe celei de-ai doilea încercări .
 Mi-am axat ochii mei albaștri pe o stea din centru .
Pe lîngă ea ,celelalte de parcă nici nu ar avea suflare sau nu ar ejacua o lumină fluorescentă , de parcă nici nu există , iar cînd mi-am exprimat opinia noii mei prietene făcute în ziua de Paste , mi-a replicat asemenea propoziții  " De parcă ai fi tu ... Nimeni nu are prea mare suflare să se apropie de tine , orășeanco  .  " Chicoti   printre dinți , cu nici un semn de rău .Mă apucă de mînă și mă aduse în mijlocu tuturor , ce și-au fixat privirea pe mine de parcă implorîndu-mă să le zic măcar ceva , să mă integrez singură .
 Clipele s-au scurs și atunci , mi-am creat impresia că suntem uniți ,fie nu pe mult timp , dar m-am simțit o parte din ei .
 Oamenii pot fi înlocuiți , dar nu permiși să se integreze de sine-stătător în interiorul tău .
 Oamenii pot fi admiși ,   dar nu păstrători de secrete .

Iar aducîndu-mi aminte părți fotografiate de mintea mea din anul precedent , se detectează amintiri nu tare noi , cît și evenimente . Aceiași posesie de evenimente , poate unele noi în calendarul meu anual de   "Cevadistracțiefacere  " , doar că , noi oameni în calitatea celor vechi .

Îndoieli de gravură

Încep să scriu iarăşi , de parca-ş fi atrasă de claviatura muntoasă ,albă , pătată de cerneala pixului pe cînd fac notiţe de pe net , şi puţin dusă pe valul muzicii de dubstep . Trupul mi se înclină anevoie , fără a-mi cere permisiunea , însă nu  cred că aş fi cotra dacă totuşi ar face-o . Mă înclin spre gîndul "de ce să nu las totul în trecut " şi să-mi continui viaţa cum am mai făcut-o acum de trei luni încoace , prieteni , prieten , distracţii .

  Iar din umbra întunecată mi se revarsă chipul lui şi mă alină cu cuvinte fulgerător de frumoase , rugîndu-mă să-mi ţin aparenţele celei din trecut , păstrînd zîmbetul cel real pictat de o copiliţă gingaşă abia-abia formîndu-şi paşii , iar cînd îl rog să nu mai apară , coboară ochii în jos evaporîndu-se pe calea aerului , dar nu pe atît timp cît aş dori . Ştiu că mă ţine alături nu deoarece aş vrea eu , sau el , mă ţine pentru a-şi aminti nevoile , şi umanitatea , pentru că EU sunt întrunchiparea visurilor lui şi simţurilor puternice ,care păreau a fi o nimica toată , o simplă prietenie . Fierbinte-mi ard venele neputînd pronunţa nimic cînd ruga-i este îndeplinită , iar peste un scurt timp trezindu-mă cu degetele lui moi de parca-r fi pernuţele unei pisici săritoare şi arătînd ca îmbrăcată într-un tricotaj multicolor împletit însuşi de duhul verii .
Lin parcurge firele mele de păr ,lungi roşcate şi arse de arşiţa soarelui , aruncă fugar un sărut pe frunte şi dispare ...de parcă nici na mai fost ,iar imaginaţia îmi joacă feste aspre .


 Neîncetate ori îl prind de mînă cînd încearcă să se epureze de cele vorbite şi cu încetul să se facă obscur în peretele maroniu , iar atunci , el mă priveşte de parca-ş fi un ceva imens rupt din sufletul propriu şi-mi şopteşte încet abia-abia auzit "nu e timpul" .