Fugim de orice prejudecări eventuale  ce ne manipulează gîndurile , însă nu se reţin pentru mult timp , astfel evaporîndu-se ca căldura unei ceşte de cafea dintr-o zi rece a iernii .
  Cît de des credem în ceva ce nu vedem ? Cît de des ne înmînăm celui în care de fapt deja nu se mai i-a în serios ,de parca-r fi un mit ce doar însufleţeşte nevoia de a lua decizii corecte ,nu deoarece aşa dorim , deoarece aşa TREBUIE !!!
  Cuvinte aruncate în vînt , care însă nici măcar nu au valoare , sau ...omul nu are ...
E greu să supravieţuieşti într-o lume unde totul a fost uitat o dat cu timpul , iar valorile ce înainte erau tachinate acum preiau locurile înalte ale piedestalului vieţii .
EL  ănsă , pentru mine mai are valoare !!!
Fiţi buni , ajutaţivă căci toţi suntem muritori ...

Uite aşa s-a întîmplat să-mi vină inspiraţia ascultînd într-o tăcere obscură un cîntec ce încă nu mă lasă-n pace.  Fireşte îl cînt , şi-mi înşir un cîrd de-a fotografii aranjate-n memoria mea vizuală , încetînd pe un oarecare timp să răsuflu din prezent .
Cîtuşi de prostesc nu ar suna , mi-e dor de mine ... De cea adevărată , neputînd să mă descopăr în faţa altor persoane , sau , nici măcar nu am încercat . . . Port adesea chipul altei persoane , răsfăţată şi critică faţă de alţii , dar , cine mă va critica pe mine ?
 Îmi dau tot cu putinţă din mine , pentru a-i afla pe alţii , dar ... cine mă va afla pe mine ?
 

  Dansez !! Mă învîrt în melodia torenţială ce o învîrt adesea pe  posturile de radiou  . . .
 Dar , ceva nu e în regulă . Dubii , grijă , aruncări de emoţii .

Afişări de simfonii ce te încadrează în stilul unui neştiutor ...

Şi...aici totul se termină ... muzica a încetat

Mi-am luat ceaşca de  ceai şi furişîndu-mă înapoi în patul meu cald şi moale , disperată aşteptam zorile zilei .
Imaginţia-mi juca feste iar nările mi se-mbibau cu miros de mucegai  ataşat pe părţile nevăzute ale camerei .
Grumezi de nori îmi ameninţau casa cu mici picături de ploaie ...nu-mi plac ploile de toamnă . Înfiripează în mine o frică nevăzută de alţii ,care-şi croieşte drum drept un vierme de mătase , iar apoi atacînd punctele firave .
  Mi-aduc aminte de văile verzi ale satului natal care acum o mare parte din ele îşi petrec viaţa betonate şi încărunţite cu firicelele uscate ale ierbii de primăvară ,iar ciaiul bunicii din buruiene încă se mai păstrează în memoria mea , ca fiind plăcerea copilăriei mele . 
  Ascult lin frunzele ce se zbat de frigul sezonului , şi se învîrt dupa acele  ceasornicului , de parcă cerîndu-mi ajutor , dar cum?

Hah!!! Mă simt drept o copiliţă ce are în cap doar vînturi şi fluturi , fără a-şi stabili o mică plasă în care să prindă noi şi noi viziuni spre viitor ,iar imaginile călăuzite de timpuri se-negresc ,rămînînd fără segmetul principal ... mă înec în ruinele viziunilor , şi în viitorul neştiut , apoi în trecutul uitat .