Chip de inger ...
Buclele imi sunt aruncate de prietenul meu bun , vintul . Suvitele roscate inca mai sar anevoie din cauza pasilor mei greoi si repezi . Orele imi sunt programate ca dupa un plan absurd si haotic , desi parea a fi foarte fix .
  Sunt nevoita sa-mi grabesc pasul . Trec strada cu incetul . In calea mea doar o masina se misca cu brutalitate , dar...pot sa trec ..e departe .
    E mai aproape, dar ... nam trecut inca.. Sunt inca pe verticala ..si ..masina...este chiar in fata mea...Inchid ochii mai bine ...strins . Ma cuprins un val de frig , oare asta e semnul mortii ?
  Respir , inca respir ...deschid cu incetul pupilele sarate din cauza lacrimilor revarsate siroaie pe fata mea palida si pistruiata . In fata mea ... o masina .. tot aceiasi ..dar...darimata , de parca un animal urias si-a facut prinzul din ea . Sta cocotata pe verticala ..cu mine...cade...a cazut ... Mi-am luat talpasita .
  Ce a fost aia ?  Sunt total socata si incurcata . Nu mai pricep nimic in aceasta lume .
   In timp ce fugeam,  auzeam virtejul prelins de catre vint ce-mi tinea compania , pe-o secunda vazusem chiar un chip neexplicabil . Era a unui baiat . Probabil saten , dar...ce tupeu ..era transparent ca vaza cristalina a mamei . De ce oare am avut impresia ca e saten ? Imaginatia oare  ? Da... trebuie sa fie asa .
  M-am furisat in casa ca sa nu fiu observata . In sfirsit am dat jos de pe mine fularul impletit de catre bunica mea Jane , de-o culoare a marii tulburate  in timpul unei furtuni ingrozitoare  . Imi dadea de stire ca bunica murise acum trei ani ..si o data cu moartea ei , ramasem singura singurica , nu mai aveam sprijin pe aceasta lume . Mai pastram si blanita din iepure tot de ea facuta . Era cu adevarat o maiestrita a obiectelor confectionate cu mina proprie . Sunt mindra si bucuroasa pina acum ca un astfel de om mi-a luminat cararea si mi-a facut un drumulet prin viata .
   Am aruncat pe raftul cel mai indepartat al dormitorului  sapca mea de marinar . Da , puteai spune ca eram o adevarata fana a primblarii cu barca si a bordurilor scaldate de apa sarata a marii , iar trosnetul puntei imi era buna prietena pe vecie . Toate aceste lucruri se explica existentei unei unice persoane ca bunicul in viata mea pacatoasa care in toate problemile ce le aveam ma invata sa zimbesc chipes si sa nu aplec capul nimanui,  plus la aceasta era un excelent marinar ca nimeni altul . Adesea imi trimetea suvenire cu semnul localitatilor pe unde i-a calcat piciorul . Am mostenit de la el iubirea de a calatori si a-ti imparasi dorintele cu apele indrumatoare ale zeitei mari . M-am relaxat pe patul meu mare in forma de  o scoica (confectionat de bunel) , brusc s-a auzit cadere dura a unei carti ce si-a luat sfirsitul zborului pe patul meu . M-am trezit si eu jos cu un teanc de fotografii  . Spre uimirea mea in miinile mele a cazut o fotografie din anii precedenti ce apartinea amintirii deja trecute . Fotografia reprezenta un grup de copii la o zi de nastere . Spre dezamagirea mea  , uitasem unde si cu cine era .
Ma uitam in gol si ...brusc.. chipul ala din urma mea , pe cand imi luam talpasita de la intimplarea de dimineata . Brunetul ..din pacate fara nume.. Era..transparent ..pe un minut imi parea ca  dorm ,sau imaginatia mi-a luat-o razna... Imi arata foarte atent cu degetul aratator la un baietas ce statea de mina cu mine ...Amintirile mi s-au rasturnat brusc , capul mi sa facut o bomba atomica  exploziva . Dureri de cap , singerari din nas ...Ce-o fi asta .
 Atunci chipul lasa o lacrima stinsa de mila , si vorbi cu vocea mea " Eu sunt ,te voi apara pe veci " .
 Se imacula ca focul si ramase doar  ...funigina . Am plesnit in lacrimi . Eram incapabila sa mai rostesc vre-un cuvint ce putea fi vorbit  cu sens ...
  Imi amintisem ca acel mic baiat era Adam Doris  , in copilarie parintii nostri prieteneau foarte bine , pe cand noi practic ne iubeam , si asta doar la virsta de patru ani , nu tin minte toate segventele acelei iubiri de demult dar stiu ca eram gata sa ne dam si sufletul unul pentru altul . Aceste clipe splendide trebuiau sa se termine o data si o data , si prietenia intre parintii nostri la fel . Eram copila neastimparata , de aceia adesea calatoream pe strazile orasului pustiu , stiam ca oricum nimeni nu mai vine pe acolo , de aceia ma puteam considera ca unicul vizitator . M-am oprit in mijlocul strazii cand mi-am amintit ca papusa mi-am lasat-o acasa , m-am indreptat in partea opusa ,dar..in contrasens conducea un om la volan cu o viteza neimaginara . Era cat pe ce sa-mi dau sufletul norilor , dar brusc din spate cineva ma impinse . De unde  o astfel de putere la un copil de cinci ani  ?(el mai mare cu un an )   Parintii mei ,au fost invinuiti de moartea unicului fiu de catre familia lui Adam . De atunci nu mai auzisem de ei , si amintirile mi s-au strecurat ca un nisip inegrit din lista intimplarilor vietii mele .
   Mi-am dat seama din ce cauza astfel de slabiciuni , practic mi-a imprumutat puterile corpului meu pentru a-mi da de stire de existenta sa . Brunet..mi lam inchipuit mult probabil deoarece era brunet de mic , atunci..rezulta ca nu au fost pierdute toate amintirile cu el .A crescut ca si mine , doar ca intr-o lume paralela , pustiita de vinturi ce fredoneaa muzica tacerii .  Ma simteam din tot timpul ocrotita , si stiu , ca nu mai am de ce sa-mi fie frica . Te iubesc ,  Adam ...