Nu , nu l-am văzut niciodată , mi-am zis ....
Nu mi s-a deschis precum altora cu măiestria sa seducătoare , și un parfum de primăvara abundent , iar razele soarelui nu m-au încălzit niciodată precum pe voi . Nu m-am bucurat de nisipului arzător de la plajă din cauza căldurii verii . Nu am înotat împotriva valurilor sărate a mării ce te tot încearcă și te ispitește .
-Simți ?
Nu , nu simt nimic .mi-am zis .
Nu sunt piatră , dar nu simt . Poate am și simțit dar a trecut .
-Par a fi nesimțit?
Nu , nu pari . Știu că nu ești , în adîncul inimii îmi poruncesc să nu mă mai las condusă de către cineva , să nu fii tu acela , nu acum .
-Mă auzi?
Nu aud , încerc să nu aud . Tac , ca fiind o soluție împotriva certei .
Arunc o privire în toate părțile și descoper pentru mine o priveliște umedă , cu picături de ploaie șifonate de-a lungul oceanului necruțător pentru noi trecători a-i timpului ce-și găsesc soarta în izbîndirea noilor drumuri către ceva .
M-am apropiat de el și l-am cuprins , știam că-i provoacă durere alegerea ce era nevoie s-o facă , și am tăcut de parca-ș fi un pustiu . El e ceva pentru mine , și eu sunt ceva pentru el . Mă agață cu zîmbetul său rece dar în același timp fierbinte ca zilele din Sahara . Iar printre dinți îmi șoptește încet ca un zuruit a licuricilor :
-Totul va fi bine , crezi ?
Da cred...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu