Dezlipită de nimic 

Cu o ceaşcă de ceai ma-puc să tapez fugar şi să prind riduri albe pe paginile din mail .
Nu ştiu de ce o fac ...de ce stau pe gînduri cînd inima-mi porunceşte să compun mai departe . Pe o fracţiune de secundă raţiunea-mi preia simţirea şi ordonă organelor senzitive să încetinească .Neuronii îmi sunt blocaţi , iar faţa încruntată .
Şi deci ...da ...de ce o fac ?
De ce scriu ?
Va fi oare vre-un rezon din tot asta ?
Atunci de ce nu scriu ?
Mi-e frică că nu  mă voi consuma ca scriitor . Da , posibil !
Orice mişcare mi se împăiengineşte ,iar lacrimile o iau şiroaie fără a mai exclama . Devin complet neînarmată, şi practic nevinovată . Cînd oare am mai pus cruda realitate în vre-un post de blog ?
Am abandonat ceva luni blogul scriind ceva ce-mi şiroia atunci prin "cărărilespirituale " ale unei convulsii
digestive într-una din camerele din creier , parcurgînd mai cu emoţii celălalt blog creat din simţul nevoii pentru a scrie ceva constant  .
Şi iar mi-aduc aminte că puţini din cititori pot descifra metaforele agăţate aici , care cu siguranţă nu sunt postate pur şi simplu .
Şi totuşi ... mintea îmi pluteşte fredonînd un cîntec care nici măcar nu mi-l pot imagina .
De ce scriu ?
Firar ...nu ştiu...