De ce scriitorii scriu ?

Parcurgînd cu privirea primele pagini ale romanului În ochii Luciei  de Arthur Japin cu încetul mă introduceam în paginile cărții mele începută cu un nou nor de ceață și pulberi , și mă întrebam oare , de ce scriitorii scriu ? 
De ce-și adună emoțiile și sentimentele din viața reală pentru a le reda pe o foaie ce a agonisit prăpădenii de rînduri neclarificate  ? De ce se înhibează în acel paralel drum de-a dreptul pustiu prin care unicul drumeț ți-e vîntul ,care s-ascunde după tine provocîndu-ți un rece afurisit în nopți neîncălzite ?
De-a dreptul negre gînduri și nedescifrabile , în care adevărul e un fals mascat într-o fantomă ce doar duce boluri de un necalificat  învechit .
 Și totuși , de ce scriitorii scriu ?
Pentru a deveni de-a pururi actorii falși ale unei vieți false , cu iubiri neîmplinite , prieteni  neexistenți   și peripeții necenzurate . Pentru a se redeschide și reafla în noi personaje frivole cu gînduri aparent împrumutate , și pentru a se realiza ca o personalitate excepțional de puternică moral .
Iar la sfîrșit...
cum bărbatu-și sărută glorios femeia , 
cum mamele îmbrățișează iubitor copii
și cum părinții își sărută dureros odraslele răposate  , 
dau naștere precum un vînt de nicăieri unei furioase furtune , lăstar crescut din tulpini , devine o capodoperă , o copertă a feței negăsite  a-i tatălui său .