„Rocia albă catifelată îmi zburdă jucăuş cuprinzîndu-mi tot   „eul” meu şi făcîndu-mă imaculată ca hîrtia unui scriitor , ce-şi alină capodopera în braţele sale ingenioase  .

  Colierul nu mai lucea şi nu producea un efect şocant cum se prezentă la începutul balului . Sclipirea sa ,  a dispărut o dată cu zîmbetul meu de pe faţa albă ca laptele . Mi-am prins părul zburdalnic  , ars de arşiţele zilelor fierbinţi din vara anului 2080 .  Rujul roşu s-a evaporat ca apa din paharul de cristal nu departe de mine . Clocotesc a naibii nervii , şi nu-mi găsesc un loc al meu . Mi se întunecă în ochi şi orice nu aş rosti nu va fi auzit de nimeni , deoarece doar eu sunt acea care respiră aerul adevărat , doar eu sunt acea care agale merge pe picioarele reale  , doar eu sunt acea ....ce urmăreşte cu privirea fără nici  o falsificare . „