Uite aşa s-a întîmplat să-mi vină inspiraţia ascultînd într-o tăcere obscură un cîntec ce încă nu mă lasă-n pace.  Fireşte îl cînt , şi-mi înşir un cîrd de-a fotografii aranjate-n memoria mea vizuală , încetînd pe un oarecare timp să răsuflu din prezent .
Cîtuşi de prostesc nu ar suna , mi-e dor de mine ... De cea adevărată , neputînd să mă descopăr în faţa altor persoane , sau , nici măcar nu am încercat . . . Port adesea chipul altei persoane , răsfăţată şi critică faţă de alţii , dar , cine mă va critica pe mine ?
 Îmi dau tot cu putinţă din mine , pentru a-i afla pe alţii , dar ... cine mă va afla pe mine ?
 

  Dansez !! Mă învîrt în melodia torenţială ce o învîrt adesea pe  posturile de radiou  . . .
 Dar , ceva nu e în regulă . Dubii , grijă , aruncări de emoţii .

Afişări de simfonii ce te încadrează în stilul unui neştiutor ...

Şi...aici totul se termină ... muzica a încetat