Mi-am luat ceaşca de  ceai şi furişîndu-mă înapoi în patul meu cald şi moale , disperată aşteptam zorile zilei .
Imaginţia-mi juca feste iar nările mi se-mbibau cu miros de mucegai  ataşat pe părţile nevăzute ale camerei .
Grumezi de nori îmi ameninţau casa cu mici picături de ploaie ...nu-mi plac ploile de toamnă . Înfiripează în mine o frică nevăzută de alţii ,care-şi croieşte drum drept un vierme de mătase , iar apoi atacînd punctele firave .
  Mi-aduc aminte de văile verzi ale satului natal care acum o mare parte din ele îşi petrec viaţa betonate şi încărunţite cu firicelele uscate ale ierbii de primăvară ,iar ciaiul bunicii din buruiene încă se mai păstrează în memoria mea , ca fiind plăcerea copilăriei mele . 
  Ascult lin frunzele ce se zbat de frigul sezonului , şi se învîrt dupa acele  ceasornicului , de parcă cerîndu-mi ajutor , dar cum?

Hah!!! Mă simt drept o copiliţă ce are în cap doar vînturi şi fluturi , fără a-şi stabili o mică plasă în care să prindă noi şi noi viziuni spre viitor ,iar imaginile călăuzite de timpuri se-negresc ,rămînînd fără segmetul principal ... mă înec în ruinele viziunilor , şi în viitorul neştiut , apoi în trecutul uitat .