Îndoieli de gravură

Încep să scriu iarăşi , de parca-ş fi atrasă de claviatura muntoasă ,albă , pătată de cerneala pixului pe cînd fac notiţe de pe net , şi puţin dusă pe valul muzicii de dubstep . Trupul mi se înclină anevoie , fără a-mi cere permisiunea , însă nu  cred că aş fi cotra dacă totuşi ar face-o . Mă înclin spre gîndul "de ce să nu las totul în trecut " şi să-mi continui viaţa cum am mai făcut-o acum de trei luni încoace , prieteni , prieten , distracţii .

  Iar din umbra întunecată mi se revarsă chipul lui şi mă alină cu cuvinte fulgerător de frumoase , rugîndu-mă să-mi ţin aparenţele celei din trecut , păstrînd zîmbetul cel real pictat de o copiliţă gingaşă abia-abia formîndu-şi paşii , iar cînd îl rog să nu mai apară , coboară ochii în jos evaporîndu-se pe calea aerului , dar nu pe atît timp cît aş dori . Ştiu că mă ţine alături nu deoarece aş vrea eu , sau el , mă ţine pentru a-şi aminti nevoile , şi umanitatea , pentru că EU sunt întrunchiparea visurilor lui şi simţurilor puternice ,care păreau a fi o nimica toată , o simplă prietenie . Fierbinte-mi ard venele neputînd pronunţa nimic cînd ruga-i este îndeplinită , iar peste un scurt timp trezindu-mă cu degetele lui moi de parca-r fi pernuţele unei pisici săritoare şi arătînd ca îmbrăcată într-un tricotaj multicolor împletit însuşi de duhul verii .
Lin parcurge firele mele de păr ,lungi roşcate şi arse de arşiţa soarelui , aruncă fugar un sărut pe frunte şi dispare ...de parcă nici na mai fost ,iar imaginaţia îmi joacă feste aspre .


 Neîncetate ori îl prind de mînă cînd încearcă să se epureze de cele vorbite şi cu încetul să se facă obscur în peretele maroniu , iar atunci , el mă priveşte de parca-ş fi un ceva imens rupt din sufletul propriu şi-mi şopteşte încet abia-abia auzit "nu e timpul" .