Olfactiv mă retrag precum o broască ţestoasă în carapacea sa picurată de pete azurii , iar în clipele cînd îmi revăd rezultatul dintr-o colivă emoţională , percep că totul e la fel de colorat de cum şi era ,dar eu mă simt oaspete în prormia-mi casă , în propriile-mi emoţii ,prorpiile-mi sentimente ,şi cel mai rău , în propria piele .
Formez un sceptru de neîncredere prin care oamenii trecînd , se întorc aruncîndu-mi încrederea în lădiţa "întoarcerilor " făcîndu-mă să simt că partea ruptă din propria mea existenţă care nu se va mai regenera , şi adresată lor , este aruncată pe un culoar desăvîrşit în culori , şi abateri de memorii pecetluite în poze .
Atunci frămîntările devin mai insuportabile ,ţipetele mai crîncene , iar tăcerea şi mai liniştită .
Doar eu şi virusul din interiorul meu , într-un ambiant olfactiv de perturbări , murmurări şi peisaje , iar cînd apare din nou cineva dorindu-mi încrederea, îi arunc o privire către lădiţă , făcîndu-l să înţeleagă că mi-a fost deajuns, că nu mai vreau să cred în cineva promiţîndu-mi fapte ,dar acordîndu-mi favoruri .
Începînd însă să mă descoase , descoperă o lume nu atît de senină precum a şi văzut , nu mai apare zîmbetul plin de copilărism , ochi înlăcrimaţi de fericire sau serii de luminări cu nici un sens , nu ,totul devine mult mai grav . Totul devine mult mai agresiv ,mai negru ,mai neplăcut la sesizare , totul pare înăsprit , ascuns în cutiuţe de ceramică acoperite cu flori de mucegai .
Nu mai permit să fiu curăţată .
Fii bun ,doar caută lădiţa plină cu scrumul lăsat de părticelele sufletului meu .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu