Plod

Nu cred în buna cuviinţă , plecare pentru un viitor mai bun ,şi dureri longevive. Am devenit de-a dreptul sceptică în toate . Nu am nevoie de vorbe ,am nevoie de fapte . Nu-mi pasă cînd îmi scriu "îmi pasă" pentru ceea ce a durut mai demult ,iar umbra acestor fapte se mai reflectă undeva în adîncul sufletului şi-şi i-a naştere doar cînd îi citeşti numele . Nu vreau să cred în dispariţia lui pe un termen îndelungat apoi apariţia de parcă nimic nu sa şi întîmplat şi-mi răspîndeşte condoleanţele de-a întregul trupului olfactiv  şi încercarea de a-mi arăta că "eu" nu sunt "eu" ci o oarecare mască , fievă milă şi nu vă cufundaţi în murdăria voastră propriu-zisă .
 Şi dacă totuşi , printr-o bîntuire a micilor portiţe din micul meu val sentimental închis undeva într-o cămeruţă sub sol , presupunînd că cele spuse sunt adevărate , aş fi preţuit mai mult faptele.
 Iar cînd noaptea zăceam cu faţa aruncată în pernă condamnîndu-mi existenţa , şi ponegrindu-mă pe sine de cele întîmplate , ca fiind vină a nepreţuirii unui plod , simţindu-mă prizonieră a unei lavre ortodoxe îmbibate cu mirosuri de anorexie spumoasă şi bomboasă , în acele clipe muribunde, care se prelingeau ca arşiţa ursuză din vară pînă la îngheţuri nemilostive de iarnă , îmi doream cel mai tare să mă văd cuprinsă în braţele tale, fără a-mi creea vre-o aluzie de viitor , fără a mai simţi ură , doar uşoare şoapte că "totul va fi bine" şi că pot avea încredere în cineva. Însă mucegaiul de tăcere , pentru că nu mă simţeam sigură în mîinile altcuiva , m-a înăsprit ca zorile zilei pişcătoare , lăsînd asupra mea o singurătate păgubaşă , dorindu-mi adesea un sfărşit cît mai calm .
 Iar visele , visele mă zdruncinau ca un Titanic cufundat în ape reci , simţind o voce clară de plîns mlădios , iar pornind în căutarea lui dădeam buzna într-o cameră  în centru căreea era instalat un sicriu înconjurat cu trandafiri albi . Şi de fiecare dată , cînd acest vis derula , simţeam în acel moment cînd cădeam lîngă lada de lemn de un albastru rece, că ceva din mine se rupe ...se rupe din sînge şi carne cu o durere înăsprită .
  Probabil cel mai tare m-am condamnat atunci ,dar mă şi condamn pentru toate , dorind adesea să vorbesc tăcînd, dar în acele clipe închid ochii şi-mi opresc lacrimile ,întrucît înţeleg că încă sunt singură , deşi ambii înţelegem ce s-a întîmplat .